Sărbătorile de iarnă îmi amintesc de copilărie. Evident, Crăciunul nu mai e cum era: avem mai puţină zăpadă, mai multe ornamente, mai puţine dulciuri făcute în casă, mai mulţi cozonaci cumpăraţi de la brutărie. Din ce în ce mai puţin colindători (îi înţeleg, la câte uşi le sunt închise în nas), din ce în ce mai multe beculeţe fără sens care împodobesc oraşele.
Felicitările au devenit din ce în ce mai pretenţioase, la fel şi Moş Crăciunii de ciocolată. Împodobim bradul în una, maxim două culori, ca să fie classy. Ornamentele sunt toate cumpărate, nu mai decupăm, lipim, colorăm ghirlandele.
Bomboanele de pom cu jeleu, cocos, nuci, zmeură, cacao, învelite într-un strat plăpând de ciocolată au rămas aceleaşi. Ce-i drept, s-au schimbat obiceiurile şi cu ele: acum nu le mai agăţăm în brad pentru că e ţărănesc, ci le punem frumos în coşuleţe. Bine că gustul, mirosul şi ambalajul lor au rămas neschimbate. Alături de portocale, nuci şi mere au şi mai mult farmec.
O singură problemă am cu bomboanele de Crăciun: sunt multe şi colorate, le poţi cumpăra chiar şi la kilogram, aşa că îmi e greu să le ţin numărul 
Cum facem să ningă iarna asta în Timişoara? La câte grade sunt afară, slabe şanse de bulgări.
Reţeta-i simplă: un strat negru, unul alb şi iar unul negru. O primeam cu bucurie de fiecare dată când ai mei se întorceau de la sârbi. Ieri am fost în târgul din Severin şi am dat din nou peste ea. E la fel de 
Îmi lasă gura apă când o văd. E o nebunie, ştiu! 
Sunt consumator. Eu zic că unul normal, cei care petrec timp cu mine, zic că unul norocos. Mă pricep la ciocolată, nu aşa cum se pricepe un fin degustător, ci aşa cum ştie un mare consumator.