Nu am mai scris de mult despre ciocolată petru că în ultima vreme am încercat tot mai puţine dulciuri noi.
De ziua mea însă, am primit de la cineva care ştie că îmi place ciocolata cu mentă – o cutie de After Eight.
Şi pentru că bun nu e destul, ciocolata asta cu mentă mai e şi neagră!
Şi acum rafală: nici nu ştiu de ce le cheamă aşa! Sunt bune la orice oră, 1 bucăţică, 2, 3 … până nu mai pot. Sunt fericită! Cred că tocmai am descoperit ciocolata mea preferată.
Desigur că i-am dat like pe Facebook (dacă ar fi un buton de love, l-aş folosi) şi am mai şi aflat câte ceva despre gustul lor excelent.
Ciudat a fost că pe cutie erau trecute toate limbile Europei … în afară de Ro.
Sărbătorile de iarnă îmi amintesc de copilărie. Evident, Crăciunul nu mai e cum era: avem mai puţină zăpadă, mai multe ornamente, mai puţine dulciuri făcute în casă, mai mulţi cozonaci cumpăraţi de la brutărie. Din ce în ce mai puţin colindători (îi înţeleg, la câte uşi le sunt închise în nas), din ce în ce mai multe beculeţe fără sens care împodobesc oraşele.
Reţeta-i simplă: un strat negru, unul alb şi iar unul negru. O primeam cu bucurie de fiecare dată când ai mei se întorceau de la sârbi. Ieri am fost în târgul din Severin şi am dat din nou peste ea. E la fel de
Îmi lasă gura apă când o văd. E o nebunie, ştiu!
Sunt consumator. Eu zic că unul normal, cei care petrec timp cu mine, zic că unul norocos. Mă pricep la ciocolată, nu aşa cum se pricepe un fin degustător, ci aşa cum ştie un mare consumator.