You may also know the Varga Girls under the name of Pin Up Girls.

If anyone has the same question as I did: What is the difference between the Varga Girls and the Pin Up Girls?
Find out that there is no difference. Alberto Vargas was a famous painter of pin-up girls, so famous that even though he was not the “father of the concept”, the Pin Up girls paintings took his name.

What I still do not know is why were they chosen for Coca-Cola’s 125th anniversary?

thanks wikipedia

Am avut norocul să fac parte dintr-o echipă numeroasă şi harnică. Locul care ne-a fost alocat: Pădurea Verde din Timişoara.
Am găsit multe lucruri ciudate în pădure. Nu înţeleg ce căutau în mijlocul pădurii roţi de maşină, un aragaz, un fotoliu, multe roţi de bicicletă, grămezi de cărămizi, un veceu sau bidoane mari de plastic în care cel mai probabil a fost benzină. Nu înţeleg de ce cineva a făcut efortul de a le arunca în mijlocul pădurii când putea să le pună lângă orice tomberon.
Lăsând la o parte obiectele de mai sus, am mai găsit şi gunoaiele tradiţionale: haine, pantofi, pet-uri, doze de bere, preservative şi hârtii.
Unul dintre lucrurile care mi-au dat energie ieri a fost să descoper ce branduri lăsăm în urmă şi cât rezistă ele în natură. Nu e vină celor de la Coca-Cola că oamenii aruncă multe sticle de-ale lor … pe oriunde. Dar ei sunt responsabili să gasesca o modalitate să folosească sticle care nu vor mai există şi peste 2000 de ani.

Mai jos am inserat câteva din brandurile găsite prin pădure.

and some other alike

Le-am găsit aici.

Cel mai ciudat e că pagina Vodafone România arată aşa. Pardon, aşa.

Mai jos, am selectat câteva pagini lucrate frumos – landing pages mai exact (care, din păcate, nu sunt din FaceBook România).

Facebook – peste 16.000.000

Starbucks – peste 12.000.000

Redbull – peste 7.000.000

Diesel - nu aşa mulţi fani, dar faină pagina

Ah …am găsit şi una care m-a dezamăgit: Google.

Mi-a atras atenţia un link jucăuş găsit pe twitter ieri: inspira-ma.te-rog.eu. Azi am dat din nou peste el şi de data asta l-am şi apăsat.

Nu m-am distrat aşa bine nici pe Sloganizer.net.

E genul ăla de tulişoară care îţi răstălmăceşte cuvintele cum vrea, în nici un caz nu m-aş pune împotriva ei. Mai ştii ce vorbe ies după …

Mi se pare deştept să ai te-rog.eu şi chiar voi urmări să văd în ce direcţie se îndreaptă. Ce face? Clar: te inspiră!

Am sentimentul că Alen e băgat în asta …dar împreună cu cine?

Whoever you are: thumbs up

Vă doresc cel putin 6 cifre după #

E decembrie şi ar trebui ca planificările pentru anul următor să fie gata (asta dacă eşti te ţii de cărţile vechi, care până acum şi-au dovedit corectitudinea). Ce faci tu cu planul făcut în noiebrie la vară? Mari şanse să fie total depăşit. Cum să nu îl faci? Cum să îl faci bine dacă nu are constanţă? Ideile splendide au nevoie de timp să fie implementate. Cât să adaptezi pe parcurs şi cât poţi gândi în viitor? Când trăim în nişte pieţe hipercompetitive, mânuţele sus cine e pentru stabilirea planului de promovare, în funcţie de obiectivele SMART stabilite de companie.

Cum să dea rezultate promovarea când are ca unic obiectiv creşterea vânzărilor? Extinzi piaţa? Eşti eficient (lulz)? Ai viziune?

Întrebările nu sunt retorice, chiar nu le ştiu răspunsul. Chiar întreb: ce faci ca să te ţii de piată?

Milestone-urile ar trebui să aibă un rol mai important pentru că ce e valabil azi, riscă să nu mai fie valabil în seara asta.

Marketing-ul trebuie redefinit.

Mulţumesc Dex

virtual = care există numai ca posibilitate, fără a se produce (încă) în fapt; al cărui efect este potențial, și nu actual.

real = care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat.

Uneori exagerez. Dar astăzi parcă lucrurile nu sunt clare.

Dar în primul an de facultate am intrat în AIESEC şi norocul meu a fost că am simţit că nu aparţin vreunui proiect început deja de membrii organizaţiei. Aşa că l-am visat pe al meu. L-am visat în inimă de munte şi l-am botezat în apă curată de izvor. Era în vremea în care ştiam ce e ăla research decât la nivel teoretic şi îmi era mult prea lene să îl fac pe bune. Ştiam ce e ăla feedback şi încercam să îl colectez de la toţi oamenii din jurul meu (poţi să îţi dai seama cât de relevant era eşantionul). Dar mai ştiam ceva: avantajul curajului de a aborda persoane cheie atunci când vrei să verifici ceva.

Am fost voluntar în AIESEC Timişoara timp de doi ani şi am ajuns la concluzia că din voluntariat primeşti cel puţin atât cât dai. E cel mai plăcut mod de a investi activ în dezvoltarea ta personală şi profesională.
Timp de un opt luni am coordonat echipa care a organizat proiectul Marketing School 2008. Am fost implicată pe tot parcursul: de la clipa în care a fost stabilit conceptul şi dezvoltată ideea de proiect, până când au trebuit pregătite dosarele de evaluare. În doar câteva luni am învăţat noţiuni de bază legate de crearea unei campanii de promovare, ce înseamnă să primeşti finanţări, am avut experienţa lucrului în echipă, mi-am îmbunătăţit abilităţile de a vorbi în public şi cel mai important e că am înţeles ce responsabilitate aveam ca şi coordonator de proiect.

Habar nu aveam cât de mult seamănă cu proiectul Olimpiadele Comunicării care se făcea în Bucureşti de 8 ani şi am fost un pic dezamăgită să văd că mai e un alt proiect în Bucureşti care exact acelaşi nume. Parcă toată lumea avusese idee asta pe vremea în care eu nu intrasem încă la liceu. Am fost mai mult decât uimită să văd cât de mult seamănă între ele cele trei proiecte şi am ascuns dezamăgirea în faţa echipei mele. Of course, Marketing School din Timişoara avea elemente care îl făceau unic, dar dacă aş fi ştiut de la început cât de mult seamnă cu celălate două proiecte, poate nu aş fi pus aceiaşi pasiune.

Proiectul şi-a atins toate obiectivele: număr de aplicanţi, firme partenere, echipă organizatoare implicată şi fericită, iar mie mi-a schimbat total direcţia profesională. Vezi tu, chiar dacă eram coordonator şi trebuia să fac project management, trebuia să învăţ măcar elemente de bază din marketing, trebuia să înţeleg de ce e nevoie de un PR şi de un copywriter în aceiaşi echipă.

Draga de mine, nu ştiam care sunt aşteptările unei companii şi nici ce e ăla account management (ups Ştefan, am greşit un pic acolo), nu ştiam că participanţii aşteaptă premii şi nici cum se decontează finanţările. Am cunoscut oameni minunaţi printre participanţi şi printre persoanele care reprezentau companiile implicate în proiect. Dar cel mai cry-baby sunt când îmi amintesc de echipa împreună cu care am organizat proiectul ăsta. Au fost multe probleme, dar şi mai multe provocări, am greşit cu multe lucruri, dar culmea e că mi-au rămas doar amintirile frumoase. Am muncit mult, dar am învăţat în opt luni de Marketing School 2008 mai mult decât în toată facultatea.

Nici nu ştiu dacă a ieşit aşa bine ca în amintirile mele, dar azi am văzut un sticker pe stradă, sticker rămas din promovarea proiectului care a avut loc acum un an şi jumătate şi mi-am dat seama cât de minunată a fost perioada aia. Am cunoscut mulţi oameni valoroşi, unii participanţi au devenit prieteni, alţii colegi la job, unii au intrat în AIESEC, alţii devin parteneri ai unor firme pe care le-au cunoscut odată cu proiectul ăsta.

Pentru a concluziona: în voluntariat te poţi bucura de fiecare secundă, visele se transformă în realitate şi unii dintre noi suntem gata să fim proactivi şi să facem lucrurile să funcţioneze. Voluntariatul te plăteşte, depinde în ce vrei să fie plata. Proiectul s-a întâmplat şi anul acesta, dar parcă a fost altfel, s-a dus din magie. Iubesc lunile în care am lucrat la Marketing School 2008 şi mă emoţionez toată când îmi amintesc la ora 3 dimineaţa eram în conferinţă pe mess cu echipa mea pentru că nu mai ştiu ce nu ieşea bine la afişele care promovau proiectul.

Mi-am schimbat calculatorul şi nu mai am nimic din Marketing School. Nici o poză. Nici logo-ul, nici site-ul, dar am atâtea emoţii care au influenţat modul în care reacţionez.

Poţi să îţi pregăteşti tu mega campania de marketing, cu oferte de nerefuzat, poţi să ai vânzători buni şi manageri carismatici, dacă eşti înjurat pe toate blogurile, pe toate forumurile, dacă la petreceri se vorbeşte de cât de naşpa vorbeşte omul tău, nu îţi devin client, mă afiliez pur şi simplu grupului care e nemulţumit de tine. Şi mă voi strâmba când îţi văd panourile publicitare pe stradă, şi voi schimba canalul dacă îţi permiţi reclamă la TV, dar nu nişte traininguri pentru angajaţii tăi. Eu nici nu îi învinuiesc pe ei, învinuiesc compania. Angajaţii pur şi simplu au îmbrăţişat cultura organizaţională şi au făcut ce vedeau că fac angajaţii mai vechi.

Cât e de important să ţi se răspundă la telefon? Să vrei să vorbeşti cu oamenii ăia fără să îţi pregăteşti tot felul de scenarii în cap: pentru cazul în care te sictireşte, pentru cazul în care e ok, pentru cazul în care nu are de gând să îşi rezolve problema prea curând.

Cine n-are departament de comunicare, să-şi facă pentru că nu are rost să cumperi advertoriale, când echipa ta de relaţii cu publicul răspunde în doi peri sau nu răspunde deloc.

E frumos să îi priveşti, arată ca un cadou, frumos împachetat, gata să fie dăruit. Te fac curios, vrei să vezi ce e acolo, ce gust au, eventual să fii primul din grupul tău de prieteni care încearcă, recomandă.

Uneori exagerez.

Long live PR şi free Boobs.

Dar daca vrei sa îi păstrezi pentru mai mult timp? Dacă urmăreşti o relaţie pe termen lung cu tipa (să o numim “compania”), nu ai vrea să îi vezi mai întâi fără fundiţe, fără elastice care să îi ţină drepţi, atrăgători?

Parcă ai vrea să vezi exact cum sunt, să înţelegi cum au ajuns la forma aia, să vezi dacă ţi se potrivesc pentru viitor. Dacă i-ai vedea şi fără sutien, parcă ai avea mai multă încredere să o abordezi. Sunt mai puţine şanse să găseşti şosete în sutienul ei. De aia în PR, vorbim de încredere, de transparenţă. Sigur că există riscul unor surprize, dar şansele sunt de partea ta. Aşadar, jos sutienele şi scoateţi PR-ul în faţă.

Don’t get me wrong: I also like boobs in bras, dar doar aşa … pentru o aventură