Strikes around the world

French Strikes:
If you say strike, you say French. They even have lunch hours when they are striking. I want to thank them for introducing the concept of paid annual leave, for all these national, international celebrations that the countries in EU must have and mainly because the French have the energy to come together for a better level of live. Vive la France!

Japanese Strikes:
The stereotype for the Japanese strikes it’s a white banderole around the arm. So, there are still working, when protesting. There is nothing more to say, since we all know how their economy is evolving.

Greek Strikes:
Recently, we have heard more about strikes in Greece because of the unfavorable context, but these people have a long history when it comes to strikes. Very passionate, the Greeks seldom end up turning violent and fighting with the police.

Indian Strikes:
They do not go on strikes because they are too busy working, developing, innovating. There is no time to strike if you plan to take over the world.

Romanian Strikes:
This kind of strike is in my area of expertise. Romanians do not go on strikes. Not because everything is great, but because it’s not in our blood. Sometimes teachers and professors go on strike. But since they are well educated people, nothing really remarkable happens. They have leaders that negotiate for them and most of the times their strike resumes to some more free days for the students.
Last year, all the employees that were paid from the public budget, got their salaries cut 25%. A big strike was announced, but less people showed up than in Madonna’s concert. More than that, because it was cold and the protestors were bored, they started to dance.
Another failure strike happened recently. Because the gas price is going up madly, some people went on strike and did not buy any gas in two days that were announced as strike days. Some paid only with small coins. But most people with cars just treated the “strike days” like and other day, so they did buy gas. Today, the gas companies in Romania announced that they will rise the prices again.

Note: I have offensive intentions. If you have any other examples, please share them.

Dacă ai carte, ai parte…

Zice un vechi proverb românesc. But I’m pretty sure că cine a venit cu ideea nu s-a gândit la situaţia în care tot aud eu proverbul.

Azi am avut examen. Cine a avut cartea cumpărată (cartea care conţinea cursurile cu materia din care dădeam examen) a putut să o deschidă pentru un mic refresh.
Cine nu … nu. Nu a zis nimeni că Dar din dar se face Rai… că deh, suntem la master … sunt pretenţii.

Nu m-am supărat, nu m-am indignat, mai trecusem prin situaţia asta şi la facultate. Colegii mei măcar au avut interesul să o cumpere. Şi ce dacă cei care au avut varianta xeroxată nu au putut să se atingă de notiţe. Şi ce? Ei nu au avut carte, deci nici parte. Nu zic că e rău obiceiul, nu zic că e bun, îl cam înţeleg. Se întâmplă şi facultăţile din alte ţări.

Fie că primeşti puncte în plus pentru că achiziţionezi cartea de curs, fie că o poţi deschide la examen, treaba asta cu ai carte-ai parte, funcţionează şi nu prea. Am picat majoritatea, cu sau fără carte, cu burtologie sau toceală … până la urmă nici nu ştiu de ce ţine.

Marchez ziua de azi ca prima zi în care mă prezint la un examen şi îl pic.

Ritualuri

Wasting-Time-737510

Se schimbă cu timpul şi cu lumea. Dacă până acum un an, primul lucru pe care îl făceam atunci când îmi porneam calculatorul, era să îmi verific mailul, în timp ce messenger-ul, msn-ul, gtalk-ulşi skype-ul porneau automat, acum toate astea au trecut pe locurile 3, 4.

Verific întâi de toate calendarul şi agenda, apoi reţelele sociale (doar twitter şi facebook) ca să îmi încep ziua bine. Urmează blogurile ale cărui admin sunt. Şi apoi: revista presei pentru că putenic este cel informat. Apoi trec la locurile 3, 4: delete, delete, delete, spam, spam, x wants to be your friend, spam din nou samd. Cel mai la îndemână mod de a pierde timpul, crezând că îţi ia puţin. Mi-e şi frică să calculez cât timp pierd verificând mailul toată ziua, citind twitt-uri, facebook updates, urmărind statusuri…

Cu alte cuvinte, aproape că am programat să nu folosesc timpul în cel mai bun mod aproape în fiecare zi. Orice învăţ trebuie să aibă şi dezvăţ, dar parcă ăsta prea se împământeneşte.

Later update:
Radu Palamariu mi-a recomandat cartea The four hours work week. Pagina de about e mai mult decât convingătoare.

“Tim has packed more lives into his 29 years than Steve Jobs has in his 51.” zice Tom Foremski, Journalist şi Publisher la SiliconValleyWatcher.com

Cod de comunicare

cod in comunicare

Un pic de ordine. Uite cum stă treaba: îţi scriu mail de pe gmail, te rog nu îmi răspunde pe mailul meu de yahoo. Nu mai îl verific de mult. Ah, şi dacă mailul tău tot vine ca răspuns la întrebarea mea: de ce nu îmi dai reply? Aşa ştiu şi eu cum îl caut.

Îţi dau mesaj, te rog nu mă suna înapoi, poate sunt ocupată, de aia nu sun. Recunosc am trimis acelaşi mesaj către trei persoane diferite ca să primesc un răspuns. Vroiam să aflu un simplu număr de telefon. Rezultatul: două persoane mă sună să mi-l dicteze şi una să îmi spună că îl pot găsi pe internet. Damn.

Ah, şi ca să fie totul şi mai complicat: twitter-ul cu twitter-ul şi facebook-ul cu facebook-ul. Se aplică în cazul tuturor instrumentelor de comunicare. Hai să le lăsăm aşa.

Uneori exagerez :)

Cum să dau feedback?

Ah! E o chestie care mă frământă de vreo câţiva ani (de când m-am mutat în Timişoara). Prin liceu, dacă erai criticat, se mai ascundeau răutăcioşii în spatele “criticii constructive” (de unde ştiu? Eram răutăcioasă :) ); am ajuns să îmi schimb cercul de oameni care mă înconjoară şi am dat peste Feedback. Unii oameni ştiu cum să îl dea, alţii îl confundă rău de tot cu critica.

Care este rolul feedback-ului? Să îl ajute pe cel care îl primeşte! De aici trebuie să se plece. Cum să zic şi mai ales ce să zic pentru a ajuta pe cineva să devină mai bun în/la ceva. Atât de simplu poate fi rezumat concepul de feedback în mintea mea.

Mi-a cerut feedback sau doar mă bag în seamă? Faptul că îţi spui părerea despre o chestie, nu înseamnă că ai dat feedback, nup…ţi-ai spus părerea şi te-ai băgat în seamă poate aiurea (mai ales dacă nimeni nu ţi-a cerut-o). Feedback-ul nu este un sfat.

positive feedback

Feedback-ul se dă luând în seamă comportamentul unei persoane, nu persoană în sine, deci: Eşti urât, naşpa şi prost! Nu e feedback (ştiu că exagerez un pic), dar e€“ buba, e incompetenţa de a da feedback.
Tot timpul se dă pe orizontală. Sună funny, dar atunci când dai sau primeşti feedback, trebuie să uiţi că omul respectiv îţi e şef, coleg, subaltern sau un om pe care abia l-ai întâlnit. Asta pentru că în orice situaţie feedback-ul trebuie să fie: constructiv, clar, descriptiv, concret, prietenos.

Feedback-ul poate crea o stare de bine şi poate schimba în bine un comportament. Feedback-ul este mereu constructiv. Dacă emoţional, nu poţi să spui ceva constructiv, când ţi se cere feedback, poţi avea curajul să mai aştepţi până eşti pregătit.

Dar mai ales: feedback-ul primit nu trebuie contrazis. Cineva, mi-a zis simplu: Acesta este feedbackul meu, tu îl iei sau nu! :) Aşa că la feedback se răspunde cu Mulţumesc, dar mai ales cu câteva minute pe care să ţi le iei pentru a refelecta la ceea ce ţi s-a transmis.

Sunt mai multe modalităţi în care se poate da feedback, eu le prezint pe cele care mi-au funcţionat:
Feedback-ul sandwich (deşi unii zic că e învechit). Zici una de bine, zici buba şi închei cu ceva drăguţ despre comportament.
Feedback pozitiv (frate rău cu feedback-ul negativ). Aici lucrurile sunt destul de simple. Lucrurile pozitive pe care i le spui trebuie să fie mai puternice şi mai numeroase decât cele negative. Pe fratele cel rău nu îl mai explic pentru că aş vrea să îl ţin cât mai departe. Minunat a scris aici despre feedback, Andy Szekely.

Absolvent Comunicare şi Relaţii Publice

UVT

La secţia de Relaţii Publice de la Universitatea de Vest din Timişoara au intrat acum trei ani, 240 de studenţi. Universitatea Politehnica oferea alte 65 de locuri. În primul an de studiu, cei de la Jurnalism au avut aceleaşi materii ca noi (sau invers). Probabil aşa, li s-a năzărit câtorva ideea că ei vor să fie relationişti. Nu ar trebui să fie bai.

De câteva săptămâni am terminat facultatea, eu şi încă 200 de tineri “wanna be” profesionişti. Anul trecut numărul de absolvenţi a fost dublu pentru că au teminat şi cei care au mers la facultatea asta patru ani şi cei care au intrat în Bologna. Nu vreau să ghicesc câţi au un job în domeniu. Deci am putea să ne considerăm norocoşi, anul acest competiţia trebuie să fie mai mică. :)

Ce facem acum?

1. Ne înscriem la master - variantele nu sunt prea multe, deci e mai uşor să decidem. Sad face.

2. Ne angajăm. Nu aş fi aşa optimistă. Bestjobs propune aici locuri de muncă în relaţii publice,  ejobs aici, iar hipo îţi rupe inimă cu totul.

3. Plecăm din Timişoara. Şi aici variantele sunt mai multe, fie ne întoarcem acasă (pentru cei care au adevărată casă într-un alt oraş decât ăsta), fie urmăm un master în străinatate, fie ne mutăm cu soacra (sad face again).

Mi-a scăpat ceva? Sper … altfel viitorul pare trist. Ăsta e unul dintre lucrurile ălea pe care toţi şe stim, dar nu le credem.

Lucrarea de licenţă

Când am alcătuit-o, mi-am zis că nu contează prea mult. Azi o susţin şi parcă aş fi vrut să lucrez mai mult la ea. Aşa tipic. Uneori exagerez. Când vine vorba de prezentări, timiditatea nu e punctul meu forte :) .
Comunicarea Interactiva Cu Publicurile Organizatiei

Later update:
I was right: m-a ajutat mult susţinerea ei. Love 2 AIESEC pentru toate repetiţiile pe care le-am făcut de-a lungul celor doi ani în care am fost în organizaţie şi a tot trebuit să … buhuhuu…vorbesc. Am luat 10. Carisma asta. Azi văd că exagerez mai mult decât de obicei.

Mulţumesc profesorului meu coordonator. A avut un stil extraodinar de a da feedback, mi-a răspuns mereu la întrebări, m-a făcut să cred că merită efortul şi mi-a sugerat cum să o bibilesc.  După trei ani de facultate, Claudiu Mesaroş rămâne profesorul meu preferat.

De ce nu îţi deschid newsletterul?

Mă abonez uşor la un newsletter, în principiu de fiecare când găsesc ceva din care cred îmi voi lua informaţii. Până la urmă, toate ajung în foldere speciale şi rămân necitite. Un “mark all read” mă scapă apoi de orice remuşcare.

De ce nu le citesc?

-  majoritatea sunt făcute pentru a informa, nu pentru a comunica
-  unele sunt zilnice – de aia am reader
-  au titluri îngrozitoare de cancan
-  au greşeli de tehnoredactare
-  sunt scrise de oamenii care habar nu au ce explică
-  arată ca pana dacă nu le dai şi “load images”

don't be sad

Dar parcă nimic nu ma enervează mai mult decât un newsletter de la care încerc să mă dezabonez. Şi încerc … şi el tot vine în inboxul care e jumătate rebel, jumătate ordonat.

Caut să ştiu toate răspunsurile pentru nu vreau ca newsletterele pe care le trimit eu să aibă aceiaşi nefericită soartă.

Uneori exagerez.

ad, adwords, adzastrous

Advertising si PR. Folosesc des Google pentru ca uneori nu mai tin minte adresa site-ului pe care il caut, asa ca merg pe bajbaite. Sau pur si simplu vreau sa vad ce naiba de rezultate afiseaza pentru anumite cuvinte (evident si pentru functia lui mama – motor de cautare, dah!).

Am introdus “advertising” mai mult din inertie, ca atunci cand bati cu pixul in perete, poate remarci ceva altfel. Si asa a fost! Din lista rezultatelor, mi-a atras atentia al treilea link; poate pentru ca aparea dupa adwords si facebookads.
—————————————————————————————————–

Genial: marketingincriza.ro
Cauti strategii in criza?
Ai gratuit 30 de pagini de exemple studii si idei de marketing.

 —————————————————————————————————-

Mi s-a parut şod. Am avut acelasi sentiment pe care mi-l dau conferintele care promit megasoluţiilepăcii in relatii publice si despre care vei afla de pe nu stiu ce site de comunicate de presa punct ro. Evindent, am dat click.

Homepage. Iei! Asta e, asta e tot.

 

marketing-si-criza

 

Nici nu stiu pe unde sa mai pun cerculete pentru a marca “buba”. Cand cu diacritice, cand nu. Nu tu virgula unde trebuie, nu tu punct. Spatiere aiurea.
Da, e mai greu cu tastatul asta. Nu zic. Scriem fara diacritice (mie chiar imi place). Suntem niste libertini si incepem propozitiile cu litera mica (doar suntem increzatori in cunostiintele noastre si e pe trend). Pf… asta e:

 

♥ Homepage ♥


Apare un amarat de text de nici 70 de cuvinte care e scris intr-un hal in care nu ar trebui sa ne permitem sa scriem nici pe mess.  Ad-ul promite exemple si idei pentru marketare pe timp de criza. Cine ar trebui sa intre pe domeniul asta? Numele putea sa aiba sustinerea unui site bun (eh!).
Si daca e dezastrul asta acolo, de ce e sponsorizat? Face cineva teste? Vreun megamarketer incearca sa demonstreze ceva? Sper. Altfel o sa cred ca lumea asta e urata. Uneori exagerez.

 

Fail incomensurabil.
Nu am mai deschis ghidul. Risc sa ratez o chestie excelenta poate, dar dupa ce mananc sosuri stricate, mi-e rau si daca vad inghetata de ciocolata cu portocale.

Let me google that for you

Caut  bing in Google. Dragut.

Caut google in Google ( aproximativ 2.610.000.000  de rezultate). 

Caut bing in Bing.

Caut google in Bing ( aproximativ 166.000.000 rezultate).

 

5 motive subiective pentru care iubesc Google:

MyGmail

MyReader

MyDocs

MyBooks

MyPicasa

Am zis de MyCalendar? La naiba, sunt 6 …

Motorul meu de cautare e chiar browserul pentru ca folosesc Chrome.7.

 

 

Super tare e partea cu imaginile.

Google in Bing.

Bing in Bing si in Google.

bing

Let me bing that for you?

It won’t happen too soon.