Azi am avut examen. Cine a avut cartea cumpărată (cartea care conţinea cursurile cu materia din care dădeam examen) a putut să o deschidă pentru un mic refresh.
Cine nu … nu. Nu a zis nimeni că Dar din dar se face Rai… că deh, suntem la master … sunt pretenţii.

Nu m-am supărat, nu m-am indignat, mai trecusem prin situaţia asta şi la facultate. Colegii mei măcar au avut interesul să o cumpere. Şi ce dacă cei care au avut varianta xeroxată nu au putut să se atingă de notiţe. Şi ce? Ei nu au avut carte, deci nici parte. Nu zic că e rău obiceiul, nu zic că e bun, îl cam înţeleg. Se întâmplă şi facultăţile din alte ţări.

Fie că primeşti puncte în plus pentru că achiziţionezi cartea de curs, fie că o poţi deschide la examen, treaba asta cu ai carte-ai parte, funcţionează şi nu prea. Am picat majoritatea, cu sau fără carte, cu burtologie sau toceală … până la urmă nici nu ştiu de ce ţine.

Marchez ziua de azi ca prima zi în care mă prezint la un examen şi îl pic.

Se schimbă cu timpul şi cu lumea. Dacă până acum un an, primul lucru pe care îl făceam atunci când îmi porneam calculatorul, era să îmi verific mailul, în timp ce messenger-ul, msn-ul, gtalk-ulşi skype-ul porneau automat, acum toate astea au trecut pe locurile 3, 4.

Verific întâi de toate calendarul şi agenda, apoi reţelele sociale (doar twitter şi facebook) ca să îmi încep ziua bine. Urmează blogurile ale cărui admin sunt. Şi apoi: revista presei pentru că putenic este cel informat. Apoi trec la locurile 3, 4: delete, delete, delete, spam, spam, x wants to be your friend, spam din nou samd. Cel mai la îndemână mod de a pierde timpul, crezând că îţi ia puţin. Mi-e şi frică să calculez cât timp pierd verificând mailul toată ziua, citind twitt-uri, facebook updates, urmărind statusuri…

Cu alte cuvinte, aproape că am programat să nu folosesc timpul în cel mai bun mod aproape în fiecare zi. Orice învăţ trebuie să aibă şi dezvăţ, dar parcă ăsta prea se împământeneşte.

Later update:
Radu Palamariu mi-a recomandat cartea The four hours work week. Pagina de about e mai mult decât convingătoare.

“Tim has packed more lives into his 29 years than Steve Jobs has in his 51.” zice Tom Foremski, Journalist şi Publisher la SiliconValleyWatcher.com

Un pic de ordine. Uite cum stă treaba: îţi scriu mail de pe gmail, te rog nu îmi răspunde pe mailul meu de yahoo. Nu mai îl verific de mult. Ah, şi dacă mailul tău tot vine ca răspuns la întrebarea mea: de ce nu îmi dai reply? Aşa ştiu şi eu cum îl caut.

Îţi dau mesaj, te rog nu mă suna înapoi, poate sunt ocupată, de aia nu sun. Recunosc am trimis acelaşi mesaj către trei persoane diferite ca să primesc un răspuns. Vroiam să aflu un simplu număr de telefon. Rezultatul: două persoane mă sună să mi-l dicteze şi una să îmi spună că îl pot găsi pe internet. Damn.

Ah, şi ca să fie totul şi mai complicat: twitter-ul cu twitter-ul şi facebook-ul cu facebook-ul. Se aplică în cazul tuturor instrumentelor de comunicare. Hai să le lăsăm aşa.

Uneori exagerez

Care este rolul feedback-ului? Să îl ajute pe cel care îl primeşte! De aici trebuie să se plece. Cum să zic şi mai ales ce să zic pentru a ajuta pe cineva să devină mai bun în/la ceva. Atât de simplu poate fi rezumat concepul de feedback în mintea mea.

Mi-a cerut feedback sau doar mă bag în seamă? Faptul că îţi spui părerea despre o chestie, nu înseamnă că ai dat feedback, nup…ţi-ai spus părerea şi te-ai băgat în seamă poate aiurea (mai ales dacă nimeni nu ţi-a cerut-o). Feedback-ul nu este un sfat.

Feedback-ul se dă luând în seamă comportamentul unei persoane, nu persoană în sine, deci: Eşti urât, naşpa şi prost! Nu e feedback (ştiu că exagerez un pic), dar e€“ buba, e incompetenţa de a da feedback.
Tot timpul se dă pe orizontală. Sună funny, dar atunci când dai sau primeşti feedback, trebuie să uiţi că omul respectiv îţi e şef, coleg, subaltern sau un om pe care abia l-ai întâlnit. Asta pentru că în orice situaţie feedback-ul trebuie să fie: constructiv, clar, descriptiv, concret, prietenos.

Feedback-ul poate crea o stare de bine şi poate schimba în bine un comportament. Feedback-ul este mereu constructiv. Dacă emoţional, nu poţi să spui ceva constructiv, când ţi se cere feedback, poţi avea curajul să mai aştepţi până eşti pregătit.

Dar mai ales: feedback-ul primit nu trebuie contrazis. Cineva, mi-a zis simplu: Acesta este feedbackul meu, tu îl iei sau nu! Aşa că la feedback se răspunde cu Mulţumesc, dar mai ales cu câteva minute pe care să ţi le iei pentru a refelecta la ceea ce ţi s-a transmis.

Sunt mai multe modalităţi în care se poate da feedback, eu le prezint pe cele care mi-au funcţionat:
Feedback-ul sandwich (deşi unii zic că e învechit). Zici una de bine, zici buba şi închei cu ceva drăguţ despre comportament.
Feedback pozitiv (frate rău cu feedback-ul negativ). Aici lucrurile sunt destul de simple. Lucrurile pozitive pe care i le spui trebuie să fie mai puternice şi mai numeroase decât cele negative. Pe fratele cel rău nu îl mai explic pentru că aş vrea să îl ţin cât mai departe. Minunat a scris aici despre feedback, Andy Szekely.

La secţia de Relaţii Publice de la Universitatea de Vest din Timişoara au intrat acum trei ani, 240 de studenţi. Universitatea Politehnica oferea alte 65 de locuri. În primul an de studiu, cei de la Jurnalism au avut aceleaşi materii ca noi (sau invers). Probabil aşa, li s-a năzărit câtorva ideea că ei vor să fie relationişti. Nu ar trebui să fie bai.

De câteva săptămâni am terminat facultatea, eu şi încă 200 de tineri “wanna be” profesionişti. Anul trecut numărul de absolvenţi a fost dublu pentru că au teminat şi cei care au mers la facultatea asta patru ani şi cei care au intrat în Bologna. Nu vreau să ghicesc câţi au un job în domeniu. Deci am putea să ne considerăm norocoşi, anul acest competiţia trebuie să fie mai mică.

Ce facem acum?

1. Ne înscriem la master - variantele nu sunt prea multe, deci e mai uşor să decidem. Sad face.

2. Ne angajăm. Nu aş fi aşa optimistă. Bestjobs propune aici locuri de muncă în relaţii publice,  ejobs aici, iar hipo îţi rupe inimă cu totul.

3. Plecăm din Timişoara. Şi aici variantele sunt mai multe, fie ne întoarcem acasă (pentru cei care au adevărată casă într-un alt oraş decât ăsta), fie urmăm un master în străinatate, fie ne mutăm cu soacra (sad face again).

Mi-a scăpat ceva? Sper … altfel viitorul pare trist. Ăsta e unul dintre lucrurile ălea pe care toţi şe stim, dar nu le credem.

Later update:
I was right: m-a ajutat mult susţinerea ei. Love 2 AIESEC pentru toate repetiţiile pe care le-am făcut de-a lungul celor doi ani în care am fost în organizaţie şi a tot trebuit să … buhuhuu…vorbesc. Am luat 10. Carisma asta. Azi văd că exagerez mai mult decât de obicei.

Mulţumesc profesorului meu coordonator. A avut un stil extraodinar de a da feedback, mi-a răspuns mereu la întrebări, m-a făcut să cred că merită efortul şi mi-a sugerat cum să o bibilesc.  După trei ani de facultate, Claudiu Mesaroş rămâne profesorul meu preferat.

De ce nu le citesc?

-  majoritatea sunt făcute pentru a informa, nu pentru a comunica
-  unele sunt zilnice – de aia am reader
-  au titluri îngrozitoare de cancan
-  au greşeli de tehnoredactare
-  sunt scrise de oamenii care habar nu au ce explică
-  arată ca pana dacă nu le dai şi “load images”

Dar parcă nimic nu ma enervează mai mult decât un newsletter de la care încerc să mă dezabonez. Şi încerc … şi el tot vine în inboxul care e jumătate rebel, jumătate ordonat.

Caut să ştiu toate răspunsurile pentru nu vreau ca newsletterele pe care le trimit eu să aibă aceiaşi nefericită soartă.

Uneori exagerez.

Am introdus “advertising” mai mult din inertie, ca atunci cand bati cu pixul in perete, poate remarci ceva altfel. Si asa a fost! Din lista rezultatelor, mi-a atras atentia al treilea link; poate pentru ca aparea dupa adwords si facebookads.
—————————————————————————————————–

Genial: marketingincriza.ro
Cauti strategii in criza?
Ai gratuit 30 de pagini de exemple studii si idei de marketing.

 —————————————————————————————————-

Mi s-a parut şod. Am avut acelasi sentiment pe care mi-l dau conferintele care promit megasoluţiilepăcii in relatii publice si despre care vei afla de pe nu stiu ce site de comunicate de presa punct ro. Evindent, am dat click.

Homepage. Iei! Asta e, asta e tot.

Nici nu stiu pe unde sa mai pun cerculete pentru a marca “buba”. Cand cu diacritice, cand nu. Nu tu virgula unde trebuie, nu tu punct. Spatiere aiurea.
Da, e mai greu cu tastatul asta. Nu zic. Scriem fara diacritice (mie chiar imi place). Suntem niste libertini si incepem propozitiile cu litera mica (doar suntem increzatori in cunostiintele noastre si e pe trend). Pf… asta e:

♥ Homepage ♥

Apare un amarat de text de nici 70 de cuvinte care e scris intr-un hal in care nu ar trebui sa ne permitem sa scriem nici pe mess.  Ad-ul promite exemple si idei pentru marketare pe timp de criza. Cine ar trebui sa intre pe domeniul asta? Numele putea sa aiba sustinerea unui site bun (eh!).
Si daca e dezastrul asta acolo, de ce e sponsorizat? Face cineva teste? Vreun megamarketer incearca sa demonstreze ceva? Sper. Altfel o sa cred ca lumea asta e urata. Uneori exagerez.

Fail incomensurabil.
Nu am mai deschis ghidul. Risc sa ratez o chestie excelenta poate, dar dupa ce mananc sosuri stricate, mi-e rau si daca vad inghetata de ciocolata cu portocale.

Caut google in Google ( aproximativ 2.610.000.000  de rezultate). 

Caut bing in Bing.

Caut google in Bing ( aproximativ 166.000.000 rezultate).

5 motive subiective pentru care iubesc Google:

MyGmail

MyReader

MyDocs

MyBooks

MyPicasa

Am zis de MyCalendar? La naiba, sunt 6 …

Motorul meu de cautare e chiar browserul pentru ca folosesc Chrome.7.

Super tare e partea cu imaginile.

Google in Bing.

Bing in Bing si in Google.

Let me bing that for you?

It won’t happen too soon.

In ultima luna, am petrecut mult timp alaturi de patru oameni pe care am ajuns sa ii indragesc mult. Ce faceam? Ne-am tot gandit la cum ar trebui sa arate campania de advertising pe care trebuia sa o prezentam la Olimpiadele Comunicarii pentru clientul Gillette. Dupa doua saptamani de brainstorming, nopti in care am facut research, dimineti agitate, am ajuns sa conturam campania pe care am prezentat-o in finala. Am fost foarte energici in clipa in care ne-a venit randul si am vrut sa transmitem entuziasmul nostru si publicului prezent in sala.
Am primit multe felicitari, multe incurajari si un feedback ciudat. Din pacate, punctajul obtinut nu ne-a adus un loc pe podium, chiar daca ni l-a adus pe primul de langa.

Poate anul viitor, organizatorii vor gandi mai multe momente in care participantii sa interactioneze intre ei; ar fi inca o modalitate prin care sa ramai cu amintiri frumoase la incheierea competitiei.

Cine a urcat pe podium? Aici, pot fi gasite prezentarile tuturor echipelor.

Comunicare Institutionala

Premiul I – PRChers (Client – ANAT)

Premiul II – Involve (Client – Asociatia Berarii Romaniei)

Premiul III – Hot Spots (Client – Ministerul Administratiei si Internelor)

Relatii Publice

Premiul I – 5O’clock Team (Client – Kaspersky Lab)

Premiul II – Jack (Client – Carpatcement)

Premiul III – The Bowties (Client – RBS Bank Romania)

Comunicare Politica

Premiul I – Bigger Heads (Client – Adriana Saftoiu)

Premiul II – Goebbels (Client – Attila Korodi)

Premiul III – Les Mains Sales (Client – Bogdan Olteanu)

Advertising

Premiul I – Moartea Domnului Radulescu (Client – Jurnalul National )

Premiul II – A crapat piticu’ (Client – InternetCorp, Kudika)

Premiul III – Advice (Client – RBS Bank Romania)