De multe ori mă gândesc că îmi pierd timpul rămânând acolo, de multe ori mă gândesc la câte lucruri mult mai mişto pot să fac în altă parte. Rămân doar din respect pentru vorbitor. Mă refer la prezentări, cursuri, traininguri, întâlniri. E o stare care nu îmi place pentru că, în general, sunt un om prezent. Fără a fi privită ca o mofturoasă… cuvintele astea sunt în plus (am o obsesie cu aşezarea în pagină raportat la imagine).

Ce mă face să vreau să plec? Devierea de la subiect.

Cred sincer că dialogul e în mare plus în cadrul unei prezentări. Ascult cu mare interes puncte de vedere ale cât mai multor persoane. Cu cât mai multă interactivitate, cu atât mai multă valoare într-o sesiune de comunicare. Cu excepţii. Şi despre excepţii vreau să vorbesc, despre excepţiile care m-au făcut să devin sceptică.

Receptorii care se transformă neinvitaţi în emiţători:

- atotştiutorul (cel care îţi vorbeşte nimic despre orice, oricând şi oricând). Dacă tot e unul în sală, îl prefer bărbat, măcar vocea lui oferă susţinere dudelor pe care le spune.
- primadona (vrea să se afirme şi îşi face singur norocul). Îl găseşti peste tot, unde vede un grup, ţop şi el. Se mişcă după trend. Dacă mai şi vorbeşte foarte tare, sigur mă face să îmi pocnesc mâinile.
- nemulţumitul (fie e Gică, fie se mâţâie). Tot ce spune speakerul e aiurea, profesorul e învechit, sunetul e prea încet, sala are tavanul jos, lumina îi bate în ochii. Îl prefer pe mâţâit înaintea lui Gică pentru că pe primul îl pot ignora mai uşor. Plus că Gică aduce mai multă energie negativă în grup.
- salvatorul (totodată lider de opinie în mintea lui). Cel care vorbeşte în numele grupului deşi nu i s-a cerut asta. Are un al treilea ochi cu care vede în mintea fiecăruia.
- glumeţul. Cu el e ok, dacă nu dă mai multe de 2-3 dume pe oră. De ce m-aş topii după el? Show-uri de stand up avem şi în Timişoara, iar dacă nu am bani în perioada aia, there is always Youtube.

Pe ăştia îi văd eu… poate mai sunt şi alţii. Cel mai rău e când te trezeşti într-o sală cu mai multe specimene din astea. Atunci se trezeşte competitivitatea din ei. Îngrozitor şi zarvă.

Vreau doar să amintesc că sunt în sala aia pentru că vreau să îl ascult pe omul din agendă sau orar. Şi aş vrea ca discuţia să fie susţinută de el. Nu îmi place când sunt păcălită şi în loc de subiectul ce trebuia abordat …ajugem să discutăm de tot felul de frustrări ale celor de mai sus. Poate nu e aşa mare pagubă că nu mai vin data viitoare. Dar, ce se întâmplă când nu sunt singura cu trăirile astea?

O vorbă care îmi place: Stop talking before your audience stops listening. E valabil şi pentru oamenii din public, nu doar pentru vorbitorul anunţat.