Azi am avut examen. Cine a avut cartea cumpărată (cartea care conţinea cursurile cu materia din care dădeam examen) a putut să o deschidă pentru un mic refresh.
Cine nu … nu. Nu a zis nimeni că Dar din dar se face Rai… că deh, suntem la master … sunt pretenţii.

Nu m-am supărat, nu m-am indignat, mai trecusem prin situaţia asta şi la facultate. Colegii mei măcar au avut interesul să o cumpere. Şi ce dacă cei care au avut varianta xeroxată nu au putut să se atingă de notiţe. Şi ce? Ei nu au avut carte, deci nici parte. Nu zic că e rău obiceiul, nu zic că e bun, îl cam înţeleg. Se întâmplă şi facultăţile din alte ţări.

Fie că primeşti puncte în plus pentru că achiziţionezi cartea de curs, fie că o poţi deschide la examen, treaba asta cu ai carte-ai parte, funcţionează şi nu prea. Am picat majoritatea, cu sau fără carte, cu burtologie sau toceală … până la urmă nici nu ştiu de ce ţine.

Marchez ziua de azi ca prima zi în care mă prezint la un examen şi îl pic.

O mănânc de fun, de poftă, de foame, de plictiseală. Când? Când sunt tristă, când sunt veselă, când e soare, când e frig, când mă uit la televizor sau după ce fumez ceva bun. De ce? pentru că se topeşte pe degete, pentru că mă energizează, pentru că îmi schimbă starea şi mă înveseleşte imediat.

Îmi e un pic ruşine, dar recunosc: în primul rând o mănănc pentru că îmi face papilele fericite.

Am povestit un pic despre asta pe Let’s Chocolate.

Ce mă face să vreau să plec? Devierea de la subiect.

Cred sincer că dialogul e în mare plus în cadrul unei prezentări. Ascult cu mare interes puncte de vedere ale cât mai multor persoane. Cu cât mai multă interactivitate, cu atât mai multă valoare într-o sesiune de comunicare. Cu excepţii. Şi despre excepţii vreau să vorbesc, despre excepţiile care m-au făcut să devin sceptică.

Receptorii care se transformă neinvitaţi în emiţători:

- atotştiutorul (cel care îţi vorbeşte nimic despre orice, oricând şi oricând). Dacă tot e unul în sală, îl prefer bărbat, măcar vocea lui oferă susţinere dudelor pe care le spune.
- primadona (vrea să se afirme şi îşi face singur norocul). Îl găseşti peste tot, unde vede un grup, ţop şi el. Se mişcă după trend. Dacă mai şi vorbeşte foarte tare, sigur mă face să îmi pocnesc mâinile.
- nemulţumitul (fie e Gică, fie se mâţâie). Tot ce spune speakerul e aiurea, profesorul e învechit, sunetul e prea încet, sala are tavanul jos, lumina îi bate în ochii. Îl prefer pe mâţâit înaintea lui Gică pentru că pe primul îl pot ignora mai uşor. Plus că Gică aduce mai multă energie negativă în grup.
- salvatorul (totodată lider de opinie în mintea lui). Cel care vorbeşte în numele grupului deşi nu i s-a cerut asta. Are un al treilea ochi cu care vede în mintea fiecăruia.
- glumeţul. Cu el e ok, dacă nu dă mai multe de 2-3 dume pe oră. De ce m-aş topii după el? Show-uri de stand up avem şi în Timişoara, iar dacă nu am bani în perioada aia, there is always Youtube.

Pe ăştia îi văd eu… poate mai sunt şi alţii. Cel mai rău e când te trezeşti într-o sală cu mai multe specimene din astea. Atunci se trezeşte competitivitatea din ei. Îngrozitor şi zarvă.

Vreau doar să amintesc că sunt în sala aia pentru că vreau să îl ascult pe omul din agendă sau orar. Şi aş vrea ca discuţia să fie susţinută de el. Nu îmi place când sunt păcălită şi în loc de subiectul ce trebuia abordat …ajugem să discutăm de tot felul de frustrări ale celor de mai sus. Poate nu e aşa mare pagubă că nu mai vin data viitoare. Dar, ce se întâmplă când nu sunt singura cu trăirile astea?

O vorbă care îmi place: Stop talking before your audience stops listening. E valabil şi pentru oamenii din public, nu doar pentru vorbitorul anunţat.

Îmi plac momentele în care chiar şi în glumă mi se spune “Fii creativă!”.
E cazul să ies din rolul de Adult şi să intru mândră în starea de Copil. Ştiu că ea e cea care îmi va aduce rezultate. Câte idei bune vin când gândeşti logic şi raţional? Mult mai puţine decât atunci când îţi permiţi să te porţi şi să gândeşti ca un copil. Şi ce dacă ai debitat o idee proastă? Ce?

Ne manifestăm prin starea de Copil Liber atunci când suntem spontani sau intuitivi. Orice om este creativ, însă unii pur şi simplu îşi suprimă această calitate. Nu spun cu cât mai multe cu atât mai bine, spun: cu cât mai libere cu atât mai bune. Despre idei vreau să vorbesc.
Păcat că nu toţi devenim creativi instantaneu. PAC! PAC! Un pahar de vin, te rog!

Felicitările au devenit din ce în ce mai pretenţioase, la fel şi Moş Crăciunii de ciocolată. Împodobim bradul în una, maxim două culori, ca să fie classy. Ornamentele sunt toate cumpărate, nu mai decupăm, lipim, colorăm ghirlandele.

Bomboanele de pom cu jeleu, cocos, nuci, zmeură, cacao,  învelite într-un strat plăpând de ciocolată au rămas aceleaşi. Ce-i drept, s-au schimbat obiceiurile şi cu ele: acum nu le mai agăţăm în brad pentru că e ţărănesc, ci le punem frumos în coşuleţe. Bine că gustul, mirosul şi ambalajul lor au rămas neschimbate. Alături de portocale, nuci şi mere au şi mai mult farmec.

O singură problemă am cu bomboanele de Crăciun: sunt multe şi colorate, le poţi cumpăra chiar şi la kilogram, aşa că îmi e greu să le ţin numărul

Cum facem să ningă iarna asta în Timişoara? La câte grade sunt afară, slabe şanse de bulgări.

E decembrie şi ar trebui ca planificările pentru anul următor să fie gata (asta dacă eşti te ţii de cărţile vechi, care până acum şi-au dovedit corectitudinea). Ce faci tu cu planul făcut în noiebrie la vară? Mari şanse să fie total depăşit. Cum să nu îl faci? Cum să îl faci bine dacă nu are constanţă? Ideile splendide au nevoie de timp să fie implementate. Cât să adaptezi pe parcurs şi cât poţi gândi în viitor? Când trăim în nişte pieţe hipercompetitive, mânuţele sus cine e pentru stabilirea planului de promovare, în funcţie de obiectivele SMART stabilite de companie.

Cum să dea rezultate promovarea când are ca unic obiectiv creşterea vânzărilor? Extinzi piaţa? Eşti eficient (lulz)? Ai viziune?

Întrebările nu sunt retorice, chiar nu le ştiu răspunsul. Chiar întreb: ce faci ca să te ţii de piată?

Milestone-urile ar trebui să aibă un rol mai important pentru că ce e valabil azi, riscă să nu mai fie valabil în seara asta.

Marketing-ul trebuie redefinit.

Filmul ăsta e chiar bun dacă îl iei ca atare: e o lume de lupi şi de oameni care te seacă. Dacă te-ai distrat la Ice Age şi eşti fan Piraţii din Caraibe, atunci Twilight Saga: New Moon poate înlocui prăjitura de duminică.

Nu ştiu câţi băieţi rezistă la filmul ăsta, dar fetelor – cât curaj, câţi muşchi, câtă pasiune şi masculinitate. .. arr!

Poţi să îţi pregăteşti tu mega campania de marketing, cu oferte de nerefuzat, poţi să ai vânzători buni şi manageri carismatici, dacă eşti înjurat pe toate blogurile, pe toate forumurile, dacă la petreceri se vorbeşte de cât de naşpa vorbeşte omul tău, nu îţi devin client, mă afiliez pur şi simplu grupului care e nemulţumit de tine. Şi mă voi strâmba când îţi văd panourile publicitare pe stradă, şi voi schimba canalul dacă îţi permiţi reclamă la TV, dar nu nişte traininguri pentru angajaţii tăi. Eu nici nu îi învinuiesc pe ei, învinuiesc compania. Angajaţii pur şi simplu au îmbrăţişat cultura organizaţională şi au făcut ce vedeau că fac angajaţii mai vechi.

Cât e de important să ţi se răspundă la telefon? Să vrei să vorbeşti cu oamenii ăia fără să îţi pregăteşti tot felul de scenarii în cap: pentru cazul în care te sictireşte, pentru cazul în care e ok, pentru cazul în care nu are de gând să îşi rezolve problema prea curând.

Cine n-are departament de comunicare, să-şi facă pentru că nu are rost să cumperi advertoriale, când echipa ta de relaţii cu publicul răspunde în doi peri sau nu răspunde deloc.