Postari cu tag-ul ‘olimpiadele comunicarii’

Marketing School 2008

Monday, November 16th, 2009

AIESEC TimisoaraCum aşa? Au scris alţii despre proiectul ăsta şi nu scriu eu? Marketing School 2008 a schimbat traseul carierei mele. Nici nu pot să cred acum că vroiam să fiu funcţionar public, mă săturasem de cochetat cu jurnalismul şi mă hotărâsem să fiu tanti de la ghişeu (o tanti care se poartă frumos cu lumea).

Dar în primul an de facultate am intrat în AIESEC şi norocul meu a fost că am simţit că nu aparţin vreunui proiect început deja de membrii organizaţiei. Aşa că l-am visat pe al meu. L-am visat în inimă de munte şi l-am botezat în apă curată de izvor. Era în vremea în care ştiam ce e ăla research decât la nivel teoretic şi îmi era mult prea lene să îl fac pe bune. Ştiam ce e ăla feedback şi încercam să îl colectez de la toţi oamenii din jurul meu (poţi să îţi dai seama cât de relevant era eşantionul). Dar mai ştiam ceva: avantajul curajului de a aborda persoane cheie atunci când vrei să verifici ceva.

Am fost voluntar în AIESEC Timişoara timp de doi ani şi am ajuns la concluzia că din voluntariat primeşti cel puţin atât cât dai. E cel mai plăcut mod de a investi activ în dezvoltarea ta personală şi profesională.
Timp de un opt luni am coordonat echipa care a organizat proiectul Marketing School 2008. Am fost implicată pe tot parcursul: de la clipa în care a fost stabilit conceptul şi dezvoltată ideea de proiect, până când au trebuit pregătite dosarele de evaluare. În doar câteva luni am învăţat noţiuni de bază legate de crearea unei campanii de promovare, ce înseamnă să primeşti finanţări, am avut experienţa lucrului în echipă, mi-am îmbunătăţit abilităţile de a vorbi în public şi cel mai important e că am înţeles ce responsabilitate aveam ca şi coordonator de proiect.

Habar nu aveam cât de mult seamănă cu proiectul Olimpiadele Comunicării care se făcea în Bucureşti de 8 ani şi am fost un pic dezamăgită să văd că mai e un alt proiect în Bucureşti care exact acelaşi nume. Parcă toată lumea avusese idee asta pe vremea în care eu nu intrasem încă la liceu. Am fost mai mult decât uimită să văd cât de mult seamănă între ele cele trei proiecte şi am ascuns dezamăgirea în faţa echipei mele. Of course, Marketing School din Timişoara avea elemente care îl făceau unic, dar dacă aş fi ştiut de la început cât de mult seamnă cu celălate două proiecte, poate nu aş fi pus aceiaşi pasiune.

Proiectul şi-a atins toate obiectivele: număr de aplicanţi, firme partenere, echipă organizatoare implicată şi fericită, iar mie mi-a schimbat total direcţia profesională. Vezi tu, chiar dacă eram coordonator şi trebuia să fac project management, trebuia să învăţ măcar elemente de bază din marketing, trebuia să înţeleg de ce e nevoie de un PR şi de un copywriter în aceiaşi echipă.

Draga de mine, nu ştiam care sunt aşteptările unei companii şi nici ce e ăla account management (ups Ştefan, am greşit un pic acolo), nu ştiam că participanţii aşteaptă premii şi nici cum se decontează finanţările. Am cunoscut oameni minunaţi printre participanţi şi printre persoanele care reprezentau companiile implicate în proiect. Dar cel mai cry-baby sunt când îmi amintesc de echipa împreună cu care am organizat proiectul ăsta. Au fost multe probleme, dar şi mai multe provocări, am greşit cu multe lucruri, dar culmea e că mi-au rămas doar amintirile frumoase. Am muncit mult, dar am învăţat în opt luni de Marketing School 2008 mai mult decât în toată facultatea. (more…)

Olimpiadele Comunicarii 2009

Sunday, May 24th, 2009


In ultima luna, am petrecut mult timp alaturi de patru oameni pe care am ajuns sa ii indragesc mult. Ce faceam? Ne-am tot gandit la cum ar trebui sa arate campania de advertising pe care trebuia sa o prezentam la Olimpiadele Comunicarii pentru clientul Gillette. Dupa doua saptamani de brainstorming, nopti in care am facut research, dimineti agitate, am ajuns sa conturam campania pe care am prezentat-o in finala. Am fost foarte energici in clipa in care ne-a venit randul si am vrut sa transmitem entuziasmul nostru si publicului prezent in sala.
Am primit multe felicitari, multe incurajari si un feedback ciudat. Din pacate, punctajul obtinut nu ne-a adus un loc pe podium, chiar daca ni l-a adus pe primul de langa. :)

Poate anul viitor, organizatorii vor gandi mai multe momente in care participantii sa interactioneze intre ei; ar fi inca o modalitate prin care sa ramai cu amintiri frumoase la incheierea competitiei.

Cine a urcat pe podium? Aici, pot fi gasite prezentarile tuturor echipelor.

Comunicare Institutionala

Premiul I – PRChers (Client – ANAT)

Premiul II – Involve (Client – Asociatia Berarii Romaniei)

Premiul III – Hot Spots (Client – Ministerul Administratiei si Internelor)

Relatii Publice

Premiul I – 5O’clock Team (Client – Kaspersky Lab)

Premiul II – Jack (Client – Carpatcement)

Premiul III – The Bowties (Client – RBS Bank Romania)

Comunicare Politica

Premiul I – Bigger Heads (Client – Adriana Saftoiu)

Premiul II – Goebbels (Client – Attila Korodi)

Premiul III – Les Mains Sales (Client – Bogdan Olteanu)

Advertising

Premiul I – Moartea Domnului Radulescu (Client – Jurnalul National )

Premiul II – A crapat piticu’ (Client – InternetCorp, Kudika)

Premiul III – Advice (Client – RBS Bank Romania)

Preselectie Olimpiadele Comunicarii 2009

Monday, April 27th, 2009

Acum vreo cateva saptamani, Iulia, o tipa destul de bine conturata ca personalitate, m-a intrebat daca nu vreau sa particip la Olimpiadele Comunicarii de anul acesta. Echipa era formata deja, iar un membru renuntase. Stiu de Olimpiade de anul trecut cand mi-am dat seama ca Marketing School seamana izbitor de mult cu acest concurs. Ciudat, dar pana la urma si tabla inmultirii a fost inventata de mai multe ori si in secole diferite, fara sa se stie ca nu e nici o noutate.

 

Am zis sa particip. Imi era un pic dor sa lucrez asa, din pasiune, fara stres sau program. Dupa cateva intalniri de echipa, a mai renuntat un membru. Cam pe atunci am inceput si sa vedem cine e project managerul echipei.  Am luat-o de la capat. Iar. Trebuiau alte idei. Participam pe advertising si era un pic ciudat pentru ca in brainstorminguri mintea mea merge numai spre campanii de PR.  

 

Am vrut sa particip la Olimpiadele Comunicarii pentru experienta lucrului in echipa. Tanjesc dupa un mediu prietenos si oameni care urmaresc un lucru pozitiv si comun de ceva vreme.

Spre deosebire de alte experiente de genul asta, cand aveam destul timp ca sa trecem prin toate fazele sanatoase formarii unei echipe, acum totul a fost pus pe fast-forward.


Forming e etapa in care oamenii ar trebui sa se cunoasca, sa inteleaga ce ii motiveaza, sa inceapa sa se acomodeze unii cu altii. Personal, cred ca nu poti lucra la adevarata capacitate intr-o echipa in care nu respecti si indragesti pe cineva. E etapa in care toata lumea e simpatica, politicoasa, ne iubim si gasim o gramada de calitati in ceilalti.

 

Storming-ul presupumne ca fiecare membru al echipei sa isi sutina ideea si doreasca sustinerea intregii echipe.  Nu imi dau seama daca in cazul nostru s-a intamplat deja si a fost foarte scurt sau daca urmeaza. Cam aici ne-am dat seama de cum urmeaza sa lucram si cand incetam sa fim productivi (in principiu a corespuns cu momentul in care am incetat sa gandim pozitiv –oboseala asta bat-o norocul). Tot prin etapa asta, aveam zvacniri de cine se impune si cum, ne-am panicat un pic ca nu o sa reusim sa facem totul la timp, ne-am pierdut in delatalii utile si inutile, ne-am mai si intepat un pic. Ia, sa vedem intr-o echipa de 5, cine are cea mai mare contributie? Frumoasa etapa, e intensa si daca stii sa o treci si sa iei ce e bun din ea poti sa transformi colegii de echipa in prieteni.

 

Mai mult repede, decat usor-usor, am trecut in faza de norming. E un sentimet de liniste sa ai incredere in echipa ta. Stii ca fiecare e responsabil de o anumita parte si iti dispare din paranoia ca cineva nu va fi suficient de bun, implicat, responsabil.  Ce drept, pe noi ne-au ajutat si niste nopti petrecute impreuna ca niste prieteni buni, nopti in care am aberat, am mancat si am stat aiurea. 

 

Putem sa spunem ca am intrat in performing cand am finalizat campania pentru preselectie, insa sper sa traim cu adevarat aceasta etapa cand lucram pe noul brief pentru ca am trecut de etapa de preselectieDe mourning nici nu vine vorba inca. Mai avem de lucru cel putin 3 saptamani, lucru care ma entuziasmeaza grovaz.