Acum vreo cateva saptamani, Iulia, o tipa destul de bine conturata ca personalitate, m-a intrebat daca nu vreau sa particip la Olimpiadele Comunicarii de anul acesta. Echipa era formata deja, iar un membru renuntase. Stiu de Olimpiade de anul trecut cand mi-am dat seama ca Marketing School seamana izbitor de mult cu acest concurs. Ciudat, dar pana la urma si tabla inmultirii a fost inventata de mai multe ori si in secole diferite, fara sa se stie ca nu e nici o noutate.
Am zis sa particip. Imi era un pic dor sa lucrez asa, din pasiune, fara stres sau program. Dupa cateva intalniri de echipa, a mai renuntat un membru. Cam pe atunci am inceput si sa vedem cine e project managerul echipei. Am luat-o de la capat. Iar. Trebuiau alte idei. Participam pe advertising si era un pic ciudat pentru ca in brainstorminguri mintea mea merge numai spre campanii de PR.
Am vrut sa particip la Olimpiadele Comunicarii pentru experienta lucrului in echipa. Tanjesc dupa un mediu prietenos si oameni care urmaresc un lucru pozitiv si comun de ceva vreme.
Spre deosebire de alte experiente de genul asta, cand aveam destul timp ca sa trecem prin toate fazele sanatoase formarii unei echipe, acum totul a fost pus pe fast-forward.
Forming e etapa in care oamenii ar trebui sa se cunoasca, sa inteleaga ce ii motiveaza, sa inceapa sa se acomodeze unii cu altii. Personal, cred ca nu poti lucra la adevarata capacitate intr-o echipa in care nu respecti si indragesti pe cineva. E etapa in care toata lumea e simpatica, politicoasa, ne iubim si gasim o gramada de calitati in ceilalti.
Storming-ul presupumne ca fiecare membru al echipei sa isi sutina ideea si doreasca sustinerea intregii echipe. Nu imi dau seama daca in cazul nostru s-a intamplat deja si a fost foarte scurt sau daca urmeaza. Cam aici ne-am dat seama de cum urmeaza sa lucram si cand incetam sa fim productivi (in principiu a corespuns cu momentul in care am incetat sa gandim pozitiv –oboseala asta bat-o norocul). Tot prin etapa asta, aveam zvacniri de cine se impune si cum, ne-am panicat un pic ca nu o sa reusim sa facem totul la timp, ne-am pierdut in delatalii utile si inutile, ne-am mai si intepat un pic. Ia, sa vedem intr-o echipa de 5, cine are cea mai mare contributie? Frumoasa etapa, e intensa si daca stii sa o treci si sa iei ce e bun din ea poti sa transformi colegii de echipa in prieteni.
Mai mult repede, decat usor-usor, am trecut in faza de norming. E un sentimet de liniste sa ai incredere in echipa ta. Stii ca fiecare e responsabil de o anumita parte si iti dispare din paranoia ca cineva nu va fi suficient de bun, implicat, responsabil. Ce drept, pe noi ne-au ajutat si niste nopti petrecute impreuna ca niste prieteni buni, nopti in care am aberat, am mancat si am stat aiurea.
Putem sa spunem ca am intrat in performing cand am finalizat campania pentru preselectie, insa sper sa traim cu adevarat aceasta etapa cand lucram pe noul brief pentru ca am trecut de etapa de preselectie. De mourning nici nu vine vorba inca. Mai avem de lucru cel putin 3 saptamani, lucru care ma entuziasmeaza grovaz.